Cabinet medical privat, multidisciplinar

Adresa:
Oradea, judetul Bihor
Splaiul Crisanei nr. 14

Programari:
Fix: 0359.464.510
Mobil: 0744 179 834

E-mail:
office@thoracut.ro

Program:
Luni - Vineri : 1000 - 1900
Sambata - Duminica: inchis

Chirurgia toracica este specialitatea din medicina care are ca subiect de studiu bolile care se trateaza chirurgical la nivelul structurilor toracelui (peretele toracic, diafragmul, pleurele, plamanii si organele mediastinale - caile aeriene mari, cordul, vasele mari si pericardul, esofagul, timusul). In unele tari, aceasta specialitate chirurgicala are mai multe variante, cum sunt chirurgia toracica generala, chirurgia cardiovasculara  si chirurgia cardio-toracica, dupa gradul competentei in proceduri de chirurgie cardiaca inclus in supraspecializarea a chirurgilor.

In mod sintetic, bolile care fac obiectul de lucru al chirurgiei toracice generale pot fi neoplazice (cu precadere cancerul bronhopulmonar), boli infectioase supurative sau parazitare toracice, trauma toracica, managementul caii aeriene, boli congenitale toracice (mai frecvent deformatii ale toracelui)

In consultul chirurgical toracic anamneza, istoricul complet al bolii si examenul fizic au pastrat in continuare mare importanta, totusi in prezent chirurgia toracica are mijloace de investigatie din ce in ce mai tehnologizate. Alaturi de evaluarea imagistica (radiografie, tomgrafie computerizata, rezonanta magnetica nucleara, tomografie cu emisie pozitronica, scintigrafie) diagnosticul bolilor chirurgicale toracice foloseste tehici pentru evaluarea functiei ventilatorii, a capacitatii de difuzie a plamanului, pentru evaluarea video-endoscopica a arborelui traheobronsic si a esofagului, ecografia transtoracica, ecografia transbronsica si transesofagiana, si pentru explorarea chirurgicala videoasistata a pleurelor si respectiv a mediastinului. Mare parte din mijloacele mentionate au menirea prelevarii biopsiilor.

Tehnicile endoscopice folosite de chirurgi permit din ce in ce mai multe si mai complexe proceduri operatorii. Astfel, atat diagnosticul cat si tratamentul in chirurgia toracica tind mereu mai mult sa se realizeze minim-invaziv.

Pneumologia este o ramura a medicinei interne care are ca subiect de studiu bolile acute si cronice ale bronhiilor, tesutului pulmonar, pleurelor si ale functiei ventilatiei. Etimologia numelui ei vine de la termenii de limba greaca pneuma - aer si logos – in sensul de stiinta. Bolile care fac obiectul de lucru al pneumologiei pot fi congenitale sau dobandite dupa nastere, cu forme acute sau cronice.

In tara noastra majoritatea bolilor care fac obiectul de studiu al pneumologiei sunt cele cauzate de agenti infectiosi. Dintre acestea, o atentie speciala o primesc infectiile respiratorii tuberculoase. Totusi spectrul de boli pneumologice dobandite este foarte larg; el cuprinde si patologia generata de agenti externi neinfectiosi, bolile degenerative, imunologice si alergice respiratorii. Amintim cateva clase: bolile acute si cronice ale cailor respiratorii superioare, ale cailor respiratorii medii si inferioare, boli acute si cronice alveolare si ale interstitiului pulmonar, insuficienta respiratorie acuta si cronica de diverse etiologii, pleurezii acute si cronice...

In consultul pneumologic anamneza, istoricul complet al bolii si examenul fizic au pastrat in continuare o mare importanta, totusi in prezent pneumologia detine mijloace de investigare (si tratament) din ce in ce mai tehnologizate. S-a dezvoltat in aceasta specialitate (ca si in alte specialitati medicale) o supraspecializare interventionala, care intervine diagnostic sau terapeutic minim-invaziv in caile aeriene prin bronhoscopie sau in pleure, prin toracoscopia medicala.

Manifestarea frecventa a insuficientei respiratorii a facut ca in aceasta specialitate de medicina interna sa se dezvolte si o supraspecializare mai apropiata de ingrijirile medicale intensive (ventilatorii), pentru asistarea mecanica invaziva sau noninvaziva a ventilatiei.

Medicii specializati in acest domeniu al medicinei (fie conventional, fie interventional sau intensivist) se numesc pneumologi.

Cardiologia are ca subiect de studiu bolile inimii şi ale vaselor de sange. Etimologia numelui ei vine de la termenii de limba greaca kardia - inima si logos – in sensul de stiinta. Aceasta specialitate medicala se ocupa cu diagnosticul, tratamentul si prevenirea bolilor medicale ale inimii, pericardului si vaselor (artere si vene) care compun circulatia pulmonara si sistemica. Bolile care fac obiectul de lucru al cardiologiei pot fi congenitale, dobandite dupa nastere, cu forme acute sau cronice. Amintim cateva clase: boli reumatismale, boala hipertensiva, boala ischemica a inimii, cardiopatia pulmonara si bolile vaselor pulmonare, insuficienţa cardiaca, valvulopatii, aritmii...

In consultul cardiologic anamneza, istoricul complet al bolii si examenul fizic au pastrat in continuare mare importanta, totusi in prezent cardiologia detine mijloace de investigare (si tratament) din ce in ce mai tehnologizate. Un mijloc tehnic bine cunoscut este electrocardiograful, iar altul ceva mai nou si de inalta tehnologie, total noninvaziv, este eco-cardiograful. Dar s-a dezvoltat in aceasta specialitate (ca si in alte specialitati medicale) o supraspecializare interventionala, legata in primul rand de cateterismul cardiac si vascular, care permite si proceduri minim invazive terapeutice.

Medicii specializati in acest domeniu al medicinei (fie conventional sau interventional) se numesc cardiologi; ei nu trebuie confundaţi cu medicii chirurgi cardiovasculari care fac operatii chirurgicale (tratamente operatorii) pe cord si vase.

Consultulul cariologic are o importanta deosebita pentru toti pacientii care urmeaza sa fie operati (pe orice organ) in vederea evaluarii riscului cardiovascular fata de stresul anestezico-chirurgical.

Medicina internăeste una dintre cele mai importante şi mai mari ramuri ale medicinei si se ocupă cu diagnosticul, tratamentul si prevenirea bolilor organelor interne. În practică, medicul internist se confrunta cu simptome şi semne de boala din partea tuturor organelor si sistemelor organismului, de la piele pana la cele mai ascuns sau difuz situate.

De ce se numeste interna aceasta ramura a medicinei ? Pentru ca prin modul in care face diagnosticul si mai ales tratamentul, nu exteriorizeaza organul sau partea bolnava a organismului; organul imbolnavit nu este adus la vedere pentru a fi tratat. Sub acest aspect, medicul internist nu poate fi deloc asemanat cu mecanicul de service care scoate organele defecte ale masinii pentru a le repara, si apoi, „sanatoase” le reintroduce ca sa reporneasca masina. Organul sau sistemul bolnav stau in interiorul organismului (raman „interne”) tot timpul cat medicul mai intai cunoaste boala si apoi actioneaza impotriva ei.

La inceputurile istoriei ei milenare, medicina putea fi cuprinsa in totalitatea cunostintelor teoretice si practice de o persoana care cu vocatie si-o insusea ca pe o arta. Pe masura dezvoltarii stiintelor fundamentale si clinice in medicina, inmultirea cunostintelor a dus la un volum atat de mare, incat a fost nevoie sa se constituie specialitati si supraspecialitati medicale pentru o cuprindere teoretica si practica eficienta la caz a imbonavirilor fiecarui organ si sistem al organismului. De aceea din medicina intena ca dintr-o specialitate mama, s-au „nascut” specialitati dupa organele de tratat, cum sunt cardiologia, pneumologia, gastroenterologia, endocrinologia, nefrologia, hematologia, neurologia, dermatologia, psihiatria; de asemenea s-au desprins specialitati dedicate grupelor de varsta ale pacientilor, cum sunt pediatria, medicina interna pentru adulti si gerontologia; si s-au mai individualizat specialitati dupa imbolnaviri cum sunt oncologia, boli infectioase, diabetologia, imunologia, reumatologia, alergologia, sau toxicologia.

Specialitatea de medicina interna in sine, ca disciplina medicala nu dispare. Medicul internist are misiunea de a integra in expertiza lui in mod bazal cunostinte despre toate bolile interne corect adaptat la actualitatea din majoritatea specialitatilor si poate decide daca o boala are nevoie de ingrijirea printr-o disciplina specializata medicala sau chirurgicala privind un organ sau altul.

Oncologia este specialitatea medicala care are subiect de studiu diagnosticul si tratamentul cancerului, cu orice forma si localizare. Etimologia numelui acestei specialitati vine de la termenii de limba greaca onkos – masa tumorala si logos – in sensul de stiinta. Bolile tumorale maligne/canceroase pot fi derivate din tesuturi epiteliale (cele mai frecvente cancere la adulti), din tesuturi conjunctive, din tesutul nervos sau din derivate ale sangelui si tesutului imunitar. In cancer, este caracteristica extinderea tumorala directa sau pe calea limfei sau sangelui dincolo de locul de origine.

In consultul oncologic anamneza, istoricul complet al bolii si examenul fizic au pastrat in continuare mare importanta; totusi, pentru diagnosticul pozitiv al acestor boli, are o importanta centrala precizarea microscopica pe proba de tesut imbolnavit (examenul anatomopatologic microscopic) a formei celulare de boala. Cu aceasta ocazie se precizeaza si gradul de diferentiere a celulelor tumorale, care are importanta prognostica.

In ultimele decenii a crescut mult si inca sporeste importanta markerilor tumorali imunohistochimici si moleculari atat in sangele circulant cat si in tesuturile imbolnavite de cancer. Acesti markeri biologici pot sa ajute la diagnosticul bolii, dar ajuta de asemenea evaluarea prognostica si s-a observat ca imbunatatesc considerabil optiunile de tratament.

Un diagnostic complet in cancer cere stabilirea localizarii tumorii primare si a extinderii sale local, sau mai departe in regiunea anatomica din care face parte (cum ar fi torace, abdomen...), sau la distanta de marginile acestei regiuni anatomice, in alte organe din corp (metastaze). Aceasta caracterizare se numeste stadializare si are importanta pentru stabilirea tratamentului si a sanselor de supravietuire. Este vorba despre stadializarea TNM – tumora primara, nodulil imfatici, metastaze. Stadializarea se face cu mijloace clinice si imagistice de cautare cum sunt radiografia, tomografia computerizata (CT), rezonanta magnetica nucleara (MRI), tomografia cu emisie pozitronica (PET), ecografia, scintigrafia. Este important ca datele oferite de evaluarea imagistica sa fie confirmate microscopic pe biopsii.

Se intelege deci ca diagnosticul in oncologie se face multidisciplinar. De altfel, multidisciplinar si multimodal este si tratamentul in cancer.

Indecis? Adresează o întrebare medicilor noştri!